duminică, 26 mai 2013

[Recenzie] „Spulberă-mă” de Tahereh Mafi

Produs publicat in 2012 la Leda
Data aparitiei: Mai 2012
Traducator: Shauki Al-Gareeb
Tip coperta: Brosata
Format: 130x200
Numar pagini: 352

Prezentare

„Nu ma poti atinge“,
Ii soptesc.
Mint,
E ceea ce nu-i spun.
El ma poate atinge,
E ceea ce n-o sa-i spun niciodata.
Te rog, atinge-ma,
E ceea ce vreau sa-i spun.
Dar cand oamenii ma ating,
Se intampla anumite lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
Lucruri fatale.

Suntem intr-o lume care se destrama, stapanita de foamete si violenta. Bolile distrug populatia, nu mai exista pasari care sa zboare, iar norii arata ciudat. Restauratia, factiunea politica menita a salva o lume muribunda, dar care, imbatata de putere, a devenit despotica, domina vietile si gandurile tuturor. Ecosistemul  a fost distrus de abuzurile oamenilor, iar unul dintre rezultate este aparitia unor persoane cu abilitati ciudate. Printre ele se numara si Juliette, a carei atingere e fatala. Nimeni nu stie de ce e asa, dar Restauratia a gasit solutia - dupa saptesprezece ani in care a fost ostracizata de parinti, colegi de scoala si intreaga comunitate, Juliette este inchisa intr-o celula, caci atata vreme cat nu poate sa faca rau, nimanui nu-i pasa de ea.
Timp de 264 de zile, Juliette sta singura intre patru pereti, in 13 metri patrati de spatiu. Insa lumea incepe in sfarsit sa se razvrateasca, iar conducatorii s-au razgandit: poate ca ceea ce pare a fi blestemul lui Juliette ar putea fi folosit cumva, poate ca este exact arma de care au ei nevoie acum. Iar Juliette, dupa cele 6.336 de ore petrecute in singuratate, trebuie sa aleaga: sa fie pionul lor sau sa lupte impotriva lor.
In acest roman de debut absolut electrizant, Tahereh Mafi prezinta o lume la fel de fascinanta precum cea din Jocurile foamei si deapana o poveste palpitanta, cu un super-erou, ce reaminteste de The X-Men. Avand un intreg arsenal de romance, pasiuni arzatoare, intrigi malefice si suspans, Spulbera-ma este o distopie plina de prospetime si originalitate - piperata cu o doza de paranormal - care in mod sigur ii va lasa pe cititori nerabdatori sa afle continuarea.


Recenzie

Eram puțin sceptică în privința cărții când am decis să mă apuc să o citesc însă chiar mi-a plăcut.Ignorând obsesia scriitoarei pentru cifre (serios,unele secvențe zici că sunt scoase din cărțile cu matematicatică la câte numere găsești) și obsesia pentru a repeta cuvintele ,a fost chiar o carte bună.Juliette este o adolescentă care s-a născut cu un soi de putere magică stranie,aceasta poate ucide un om prin simpla atingere și tocmai din acest motiv a ajuns să fie închisă timp de 3 ani,până apare Adam și ,totodată,Warner.După cum v-am spus,autoarea are un tic în a repeta cuvintele ( „furioasă furioasă furioasă” în genul acesta,ca să mă fac mai înțeleasă) , pentru început am prins ideea,adică să fi închisă singură 3 ani....e clar că te mai apucă nebunia iar prin repetiția aceasta exprimă tocmai această mică nebunie însă repetiția se tot găsește pe parcursul cărții ,iar eu una nu-i mai văd rostul.Nu mi s-a părut obositor dar nici plăcut să citesc cuvintele de câte trei ori când nici nu era cazul.Ce mi-a plăcut la modul de a scrie a fost acele propoziții tăiate,adică tăiate la propriu,mi-a dat mai mult impresia de jurnal,ca și cum totul ar fi mai intim și este o legătură mai personală între cititor și carte.
Acțiunea nu ma dat pe spate mai deloc.După cum era de așteptat Juliette și Adam sunt îndrăgostiți unul de altu,chiar dinainte ca aceasta să fie închisă,asta a fost destul de surprinzător.Ah da,și am menționat că Adam o poate atinge?A fost mai șocant pentru mine să aflu decât pentru Juliette care era „Oh da,chiar poți face așa ceva?”.Adică serios acum,aflii că în sfârșit poți atinge pe cineva fără să-l omori și asta e reacția ta?Eu cred că aș fi țopăit și urlat de bucurie și aș fi făcut o criză de isterie,dar ea găsește totul absolut normal....
Și apoi apare în peisaj Warner,care este atât dar atât de obsedat de Juliette încât mă scoate din minți.Ca să nu mai zic că este atât de plin de el încât mă întreb cine a murit de a ajuns el regele planetei.Și ca să-l citez „Pentru vârsta mea,sunt un specimen destul de impresionant,știu.” (Unde încape atâta modestie?!) Totuși este destul de hilar să-l vezi cum se  umflă în pene în încercarea lui de a o impresiona pe Juliette care nu dă nici doi bani pe el.La propriu,tipa este atât de repulsată de faptul că Warner vrea să o folosească drept o armă încât își dorește să moară.În cele din urmă evedează împreună cu Adam și au minunata ocazie de a petrecere și ei cam 24 de ore de liniște până să apară Kenji.Da,vă întrebați cine este Kenji.Asta mă întrebam și eu.(asta,și de ce are nume asiatic) Deci Kenji este un camarad de armată a lui Adam,care aterizează la ușa casei lor împușcat în picior și bătut în ultimul hal.În fine,tipul este chiar penibil și mai ceva ca Warner la capitolul modestie („Ei bine nu pot să te învinuiesc.Arăt ca dracu acum.Dar după ce mă spăl sunt OK.” , „Da,dar să nu uităm că asta -- arată spre fața lui distrusă -- nu e pe vecie”, „ Nu cred c-ar trebui să iei o decizie până nu dispar umflăturile,continuă Kenji pe un ton nonșalant.Așa e corect.Am o față destul de impresionantă”) .Și o ține mult și bine cu referințele la frumusețea lui divină și nu pot să înțeleg de ce toți ajung să se dea la Juliette,parcă ar fi rămas singură fata de pe pământ.
Finalul mi s-a părut cam dezamăgitor.Cei patru Juliette,Kenji,Adam și fratele lui Adam ajung într-un fel de centru subteran al rebelilor unde se află mai mulți oameni cu puteri speciale.„ Prezinta o lume la fel de fascinanta precum cea din Jocurile foamei” ....uhm nu,nu chiar.Este o secvență la final în care Juliette primește un costum  creat pentru a o ajuta cu puterile ei și acela a fost singurul moment în care m-a făcut să mă gândesc la Jocurile Foamei.Sfârșitul este oarecum un happy ending chiar dacă lasă ideea că se pregătesc pentru o luptă iar Juliette este chiar entuziasmată de asta,iar eu nu prea înțeleg de ce,cred că va trebui să citesc și continuarea ca să mă lămuresc.

Citate

„Ar trebui să fiu orb să nu observ.Vreau să zic,la naiba,numai felul în care te privește...E ca și când băiatu ăsta n-a mai văzut o femeie la viața lui.E ca și cum i-ai da unui om flămând o farfurie cu mâncare și i-ai zice că n-o poate mânca.”
„Fetele vorbesc mereu despre electricitate când vine vorba de iubiredar niciuna nu e prea fericită să fie cu adevărat electrocutată.E al naibii de derutant,zău așa.”

Și câteva poze realizate pe baza cărții care mi se par destul de potrivite.





2 comentarii:

Heh, ma bucur ca ai citit cartea. Ai sa o citesti si pe urmatoarea? Sunt niste scene cu Warner de'a dreptul H.O.T! :D

Dacă nu apare în România nu prea cred :-?? Mai am câteva cărți de citit,după dacă rămân fără material poate o să mă apuc de ea în engleză.=))

Trimiteți un comentariu