joi, 17 noiembrie 2016

Am uitat ziua de mâine

   Au trecut mai bine de trei ani de când nu am mai dat pe aici, așadar o să fie pustiu, doar eu și gândurile mele....ca întodeauna. Mi-a fost dor să scriu, orice, chiar și cel mai tâmpit gând, cea mai incoerentă idee. Îmi era dor să scriu. Cât de bizar sună. Nu scriem zilnic? Dar m-am săturat să scriu ce aud, vreau să scriu ceea ce simt, dar acum, nu prea sunt sigură că mai simt ceva.

   După trei ani oamenii probabil spun că s-au schimbat. Eu sunt aceeași, doar lumea ce mă înconjorează este diferită acum. Am intrat la facultate —tot nu știu ce vreau să fac cu viața mea, am prieteni – dar nu mai sunt aceiași. Sunt tot eu dar într-un alt context. Nu sunt sigură că este un lucru tocmai bun.

   Oamenii nu se schimbă. Am ajuns la concluzia asta după 21 de ani în care am încercat și au încercat să mă schimbe. Poate nu vreau schimbare ci doar acceptare, un concept prea greu de înțeles pentru alții.

   În urmă cu trei ani  speram ca acum să fiu o cu totul altă persoană. Cineva stăpân pe sine, cu picioarele pe pământ, realist.... dar mintea mea încă aleargă pe cele mai sălbatice meleaguri și am obosit încercând să o țin în frâu.

    Overthinking – asta este tot ceea ce fac cu viața mea în ultima vreme. Și mă consumă, și m-am săturat. Orice cuvânt are o mie de sensuri în mintea mea iar ea vrea să le analizeze pe toate și nu se oprește până nu observă fiecare muchie a literei.

   Am și zile mai bune, când realizez cât de mult aș putea evolua dacă nu mi-aș irosii timpul gândindu-mă la oricine și orice. Dar acele zile sunt rare.

   Și apoi uit iar de mine și de mâine.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu