marți, 22 noiembrie 2016

Arunc cuvinte pe hârtie

    De fapt doar gâdil tastatura. Sunt conștientă că dacă există cineva care citește blogul n-are nici cea mai vagă idee despre ce scriu. Să fiu sinceră uneori nu știu nici eu. Cunosc doar gândul de la care pornesc iar apoi totul curge de la sine. Uneori am în minte lucruri specifice dar nu pot reprezenta realitatea așa că o modelez prin metafore pe cât de mult posibil, ceea ce reprezintă un risc pentru că cei ce citesc poate nu o să se regăsească niciodată în cuvintele mele și chiar mai rău, în viitor voi uita chiar și eu despre ce am vrut să scriu de fapt.

    Cel mai important este perspectiva din care citeși și cum fiecare om percepe cuvintele. Recunosc că nu sunt un maestru păpușar, arta scrisului este departe de mine. Nu am nici măcar eleganța necesară de a-mi lega ideile într-un mod armonios și îmi asum asta.

    În primii doi ani de liceu doamna profesora de română ma sprijinea și mă îndemna să scriu dar odată cu plecarea ei acest lucru a încetat. Patru ani mai târziu îmi dau seama că îmi lipsește ceva. Îmi lipsește să scriu. Îmi era dor să înnod cuvintele până nu le mai poate înțelege nimeni pentru că așa sunt și eu, o ființă încurcată, și nu îmi place ca lumea să mă înțeleagă deși există permanent în mine speranța că cineva o va face.

    Poate că spuneți „Ok, dar ăsta este un blog de recenzii de ce nu faci asta în continuare?”. Pentru că nu mai este un blog de recenzii de acum incolo. În primul rând nu dispun de timpul necesar să citesc și nu cred că vreți recenzii la manuale școlare pe care nu apuc nici pe acelea să le citesc în totalitate pentru că îmi pierd timpul îndesându-mi gândurile în cuvinte pe un blog uitat de lume. Și în al doilea rând, nu simt că mă reprezintă. Am intrat pe blog dupa trei ani și am vrut să descopăr mai multe despre mine, despre cum eram atunci, iar singurul lucru subiectiv a fost o leapșă. Am fost dezamăgită.

Cred că totul se rezumă la faptul că îmi era dor de mine.


    Nimic nu se compară cu liniștea de la miezul nopții când îmi scriu gândurile și nu mai trebuie să le țin închise în mine până mă duc la disperare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu