luni, 28 noiembrie 2016

Lucruri pe care am vrut să ți le spun după trei ani

    Ieri a fost ziua ta. Știu, ar fi trebuit să uit de ea, doar nu am mai vorbit de 3 ani și totuși e singura dată de naștere pe care mi-o amintesc. M-am gândit cu câteva săptămâni înainte să îți trimit un mail, doar să îți urez „la mulți ani!”, dar m-am gândit că nu are rost să îți stric ziua.... deși uneori mi-aș dori. Scuze, nu m-am maturizat deloc.

    Încă îmi este dor de tine, de tine cel din trecut, de cel pe care l-am considerat cel mai bun prieten al meu. Acum încep să cred că nu există așa ceva. Cât despre tine din prezent...nu îl cunosc,dar sper ca tu să fii fericit cu el.

    Îmi pare rău că am fost egoistă, deși gestul tău în sine a fost la fel de egoist ca mine, presupun că suntem chit. Am vrut să te urăsc, am vrut să te judec pentru că ai dispărut fără să îmi dai un motiv, dar am făcut și eu asta altei persoane, și totuși eu mă urăsc pentru asta....pe tine de ce nu te-am urât?
Știu că a trecut mult timp dar uneori mă mai gândesc la tine sau la ce îmi mai amintesc din tine, cred că încep să uit. Îmi amintesc cum vorbeam până noaptea târziu, cum ne uitam la emisiunile alea jalnice de pe Național TV și ne prăpădeam de râs, cum plângeam ca o idioată aproape zilnic pentru că mă simțeam ignorată....Aș spune că eram proastă, dar uneori mă întreb dacă nu aș face asta și acum dacă m-aș afla în aceeași situație ca atunci.

    Mi-aș fi dorit ca peste 3 ani să-ți fi spus că m-am schimbat, ca sunt mai bună acum, că poate merit  o a doua șansă, dar nu m-am schimbat și nici nu am de gând să fac asta. Nu de alta dar am încercat deja, e imposibil ca eu să mă schimb. Încă exagerez, dar am învățat că lumii nu îi pasă de problemele mele așa că nu mai am față de cine să exagerez. Încă mai cred că o poză poate transmite mai multe sentimente decât niște cuvinte, chiar dacă ție ti s-a părut o tâmpenie. Încă le scriu oamenilor, dar am învățat că sinceritatea îi sperie așa că nu le mai spun că scriu despre ei. Încă mai ascult muzică cu versuri triste, chiar dacă tu spuneai că te deprimă. Încă sunt o imbecilă care ține la o fantomă, pentru că știu că nu mai ești cine erai odată. Însă acum nu mai plâng și m-am urât pe mine pentru ca mi-am irosit lacrimile pe tine, pentru că am învățat în anii aștia că sunt lucruri mai importante care îmi merită lacrimile, iar eu nu am mai avut lacrimi pentru ele... Acum am învățat, într-un final, cum este să nu simți nevoia să te explici, și cred că din momentul ală am înțeles că oricât aș spera nu există nicio șansă să te întorci înapoi și să-mi spui „hai să fim iar prieteni”. Nu știi de câte ori m-am rugat să faci asta, iar eu probabil,ca o proastă, aș fi acceptat.
N-ar fi trebuit să am niciodată încredere în tine.
    Poate peste 3 ani o să uit complet de tine, poate nu o să o fac niciodată, dar totuși sper. Mi-a părut bine că te-am cunoscut și îmi pare rău că nu am avut ocazia să te privesc măcar o dată în ochi.


La mulți ani, cu întârziere!



Ochii care nu se văd se uită, dar ochii care nu s-au văzut niciodată ce fac?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu