sâmbătă, 24 decembrie 2016

Aș vrea să îmi cânți

Cu mulți ani în urmă, când vizitam Brașov, am auzit un bătrânel cântând „Pe lângă plopii fără soț” și m-a impresionat atât de tare încât nici acum nu reușesc să mi-o scot din minte. Din păcate nu am găsit nicio versiune care să îi semene măcar.

Nu mi-a plăcut niciodată Eminescu, vorbește despre dragoste prea frumos, iar eu nu știu ce e aia dragoste... Și cu toate astea „Pe lângă plopii fără soț” este poezia mea preferată, probabil în mare parte i se datorează bătrânelului care o cânta atât de frumos la vioară.

Mi-a displăcut Eminescu atât de mult încât în clasa a 12-a spuneam că îmi poate pica orice la bac, doar Eminescu nu. N-am avut acest noroc. Mi-a picat Eminescu și mi-a picat și fața. Nu, n-am picat și bacul. Am luat 9,88 la română, în ciuda lui Eminescu.

Să iau bacul a fost momentul de glorie al vieții mele. Am fost atât de mândră de mine, iar apoi am fost dezamăgită când mi-am dat seama că nimănui nu îi pasă cu cât ai luat bacul. Rudele te felicită câteva zile, prietenii la fel, iar apoi viața merge mai departe și nu îi pasă nimănui că ai luat note mari la bac. Nimănui în afară de mine. Am 22 de ani și încă mă interesează ce note au luat la bac alte persoane de vârsta mea....presupun că îmi place să mă simt mai deșteaptă, dar adevărul este că nu sunt deșteaptă, sunt doar o tocilară.

De când te-am auzit cântând astă vară nu pot să mă opresc din a mă gândi cum ar fi să îmi cânți acea poezie. Oare ai putea? Oare ai vrea?

Aș vrea să îmi cânți și să mă ții de mână. Aș vrea să îmi cânți și să îmi mângâi părul. Uneori aș vrea să îți arăt ce am scris despre tine, dar știu că ar fi o prostie. Mă simt vinovată că mă gândesc iar la tine, mai ales că îmi amintesc că o făceam și anul trecut, în aceeași perioadă. Mă simt vinovată că mă gândesc la tine și mă întreb dacă nu o fac doar pentru că mă simt singură. Îmi cer scuze.

Nu mă cunoști, nici eu pe tine. Poate asta este problema. Nu te cunosc deci nu există limite, în imaginația mea poți să fii exact ceea ce îmi lipsește. Dar de ce tocmai tu?

S-a făcut fix o lună de când am scris pentru prima oară despre tine. Am avut atacuri de panică câteva zile gândindu-mă dacă cumva o să citești asta.  Nu știu cum ai fi putut s-o faci, nu mi-am făcut blogul public pe conturile personale și sper să nu am un moment de impulsivitate și să ajung să fac asta. Dar mă tot întreb, dacă ai citi, mi-ai spune ceva?


„O lume toată-nțelegea,
Tu nu m-ai înțeles.”


Pentru băiatul de la bibliotecă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu