vineri, 16 decembrie 2016

Vreau să râd cu tine în drum spre Cazino


23 noiembrie 2016

De atunci am vrut să scriu despre asta, dar m-am luat cu alte gânduri. Prea multe gânduri într-un cap atât de mic... Acum nici nu-mi mai amintesc prea bine ce voiam să scriu atunci.
Dar încă îmi amintesc cum mergeam pe străzile din centrul vechi, doar noi două și tot ce se auzea era sunetul pașilor acompaniat de râsetele noastre. Râsete fericite, iar altele mai triste. Râsete triste? Da, pentru că uneori râzi din motive pentru care ar trebui să plângi. Alteori râzi pentru că nu mai ești în stare să plângi, iar asta este singura modalitate prin care îți mai poți exprima sentimentele....dar poate despre asta o să scriu altă dată, dacă nu o să uit. Probabil o să uit.
Dar nu o să uit noaptea aia. Sper. Nu am o memorie de lungă durată prea bună, dar chiar și așa nu cred că voi uita vreodată de tine. Cred că o să-mi lipsească mereu noaptea aia, chiar dacă urăsc frigul și înghețasem, a meritat pentru toate acele glume. Glume despre cum nu are cine să ne încălzească mâinile, glume urmate de râsete triste.
Se spune că în glumă se zice adevărul. Cred că suntem foarte sincere atunci. Poate de aceea ne înțelegem atât de bine, avem același umor dur, crud, care pe alții îi rănesc. Poate umorul nostru nu este sursa de râs a altora pentru că, de cele mai multe ori, faceam doar haz de necaz.
Uneori îmi doresc să îți spun, în glumă, adevăruri mult mai dure, dar încă mă tem. Omul nu suportă prea mult adevăr, omul este o ființă care trăiește din minciuni și în minciuni, și se complace atât de mult în acel mediu încât lipsa minciunii îl face să intre în sevraj. Dacă vrei să omori un om uneori e de ajuns să îi spui numai adevărul.
Asta nu înseamnă ca te mint, ci doar că îmi limitez nebunia. Este și așa peste limita bunului simț. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că există oameni cu care să-mi împart nebunia... acum dacă ar veni un astfel de om și în varianta masculină ar fi perfect. Probabil o să-mi mai iau o pisică...
Am vrut să scriu ceva emoționant despre tine. A ieșit ceva haotic, tipic, probabil ți-ai da seama că am scris eu asta chiar și dacă nu ți-aș spune. Nu înțeleg nici eu de ce am atâtea așteptări de la mine, doar sunt haotică din toate punctele de vedere, în capul meu este o tornadă și totuși mă aștept să scriu și să continui cu o singură idee până la capăt. O singură idee?! Și ce fac cu celelalte 30 de idei pe care le am în cap în același moment?!
Ar trebui să încerc să închei până nu mai ating alte subiecte de discuții. Peste o oră va fi ziua mea iar mie îmi vine să plâng. Da, eu râd când ar trebui să plâng și plâng când ar trebui să mă bucur. Promit că o să scriu mai multe despre asta mâine, nu de alta dar am multe de zis pe tema asta. Bine, poate nu mâine, dar o să încerc... dacă nu o să fiu atât de tristă încât o să beau ca să adorm.
Momentan, tot ce îmi doresc este să râd din nou cu tine în drum spre Cazino, până uit de mine, până uit de ei.....

---------------------------------------------------------------------------------------------------------

We’ve meet on the first day of college, maybe we’re meant to be crazy together.

Îmi cer scuze pentru cei care au citit primele rânduri și s-au gândit „Oh, tipa asta o sa scrie în sfârșit ceva ce are sens”. Surpiză! De fapt nu este nicio surpriză, nici măcar o celulă din mine nu are sens.
Și-am încălecat pe-o șa….. uhm, nu. Singura șa pe care o să încalec e cea a calului din emblema de la Posrche. V-am spus că ador să pretind că sunt cea mai materialistă persoană de pe pământ iar toată lumea crede că chiar sunt așa? Ah, de asta nu am iubit? Pai, asta este atunci… măcar am umor.
Ce-mi plac glumele mele. Ok, asta este ultima propoziție.
PS: Uneori îmi place atât de mult să am conversații cu Microsoft Word încât nu reușeșc să mă mai opresc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu