sâmbătă, 25 februarie 2017

N-am murit (încă)



Sincer am tot amânat să postez ceva de genul ăsta, voiam să revin mai în forță, cu ceva scris mai cu cap dar nu pot... N-am murit fizic, dar psihic sunt deja în stare de putrefacție. Am termint sesiunea în urmă cu două săptămâni iar toate planurile și entuziasmul meu de a scrie, acumulate în timpul în care ar fi trebuit să învăț, au dispărut mai repede decât cunoștiințele mele acumulate în întreg semestrul. Aveam planuri mari. Să schimb numele blogului, să îi schimb înfățișarea, să fac recenzii, mi-am făcut până și o listă cu subiecte despre care să scriu. Dar vacanța mea s-a dus, nici nu știu cum, n-am apucat să citesc nimic, n-am apucat să termin nici măcar un sezon dintr-un serial, mai am 5 episoade iar săptămâna asta n-am reușit să văd niciunul. Mă gândeam eu în mod absurd că prima săptămână după vacanță va fi mai lejeră. După 5 zile în care am mers zilnic la facultate și am deja aproximativ 100 de pagini de învățat mă gândesc dacă o să reușesc să termin serialul înainte să uit de el.

Am încercat să scriu săptămâna trecută dar nu mă regăseam nici măcar eu în cuvinte și n-am idee de ce este atât de greu să scriu despre mine, despre amintirile mele, nu e ca și cum ar trebui să storc inspirația din mine și să inventez cine știe ce aventuri fantastice. Voiam să scriu dar m-am gândit că nu are rost să scriu ceva doar de dragul de a mai strânge două vizualizări pe blog, așa că scriu acum, la trei dimineața, când sunt obosită dar am insomnii, când îmi vine să plâng dar n-am lacrimi, când îmi tremură mâna și pisicile îmi torc în cap.

Am crezut că starea asta depresivă o să dispară odată cu sărbătorile, dar iată-mă că mă aflu iar în ea și în mare parte se datorează sesiunii. În ultimii ani viața mea se rezumă doar la depresie și stres pre-sesiune, din timpul sesiunii și post-sesiune. Să fii perfecționist înseamnă să îți faci viața mizerabilă. Mereu vrei mai mult de la tine, mereu îți spui că se putea bine, că puteai să sacrifici și mai mult, mult mai mult. Dar la câte să mai renunț? Nu am o viață socială, socializarea nici nu mă face fericită, să stau pe internet mă face fericită, mă face să mă opresc din gândit, iar pentru a ajunge la standardul de perfecțiune din creierul meu ar trebui să renunț la asta. Și cu fericirea mea cum rămâne? Și cum renunți la dependențe? Îmi doresc ca internetul să nu se fi inventat niciodată. Internetul nu mi-a dat, cât mi-a luat și încă îmi ia, și nu poți renunța la el pentru că toată viața noastră este pe internet. Obișnuiesc să-mi dezactivez pagina de facebook destul de frecvent pentru că îmi este scârbă de mine, de cât de obsedată am devenit, parcă facebook-ul este ultimul aparat care ne mai ține în viața. Ultima oară când am făcut asta m-am trezit că am venit ca proasta la facultate pentru că nu se ținea cursul și mi-a venit să urlu de nervi, de nervi că nu mai poți avea o viață normală fără rețele de socializare. M-am săturat de controlul ăsta, sunt legată de facebook ca să-mi aflu programul de la facultate, sunt legată de facultate ca să câștig bani, sunt legată de bani ca să trăiesc. Iar în tot ciclul ăsta mă întreb dacă nu cumva o duc mai rău ca un câine în lanț, pentru că gândirea lui se limitează doar la libertate, nu și la ce urmează. Mă simt ca un câine legat de un copac care se învârte în cerc. Poate sunt nebună dar aș prefera să mă întorc cu mult în timp, înainte ca banii să existe măcar, dar probabil și atunci m-aș stresa despre cum să trăiesc de pe o zi pe alta. Mă stresez atât de mult, din orice motiv, și am obosit, vreau să mă opresc, vreau libertate dar nu fac altceva decât să mă întorc pe partea cealaltă și să continui să dorm în cușcă.

Cu siguranță ați auzit de descoperirile celor de la NASA. Când știu că există atât de multe alte planete în galaxie ajung să mă simt și mai neimportantă decât sunt deja și îmi dau seama cât de ridicole sunt motivele pentru care mă stresez.

E trei jumate dimineața. M-am certat cu mama pentru că nu dorm. Că de ce nu dorm la ora asta, ce fac la calculator? Ce răspuns vrei de la mine? Îmi pun căcăturile din cap pe internet, să  miroasă toată lumea gândurile aste împuțite...


Noapte bună.