miercuri, 22 martie 2017

Pupicei?


Vă mai amintiți de tipul din „N-am să-mi găsesc iubirea într-un club”?  Se pare că după trei luni s-a gândit să intre într-o discuție cu mine pe facebook. Și a fost la fel de nașpa precum mă așteptam. Ironic, cu câteva săptămâni în urmă chiar am vrut să-i dau unfriend pentru că se chinuie prea tare să fie amuzant pe facebook traducând glume din engleza, glume pe care eu le știu, glume pe care alții cred că le face chiar el.... Omul are fan baseul lui și îmi pare că îi place tare mult atenția.

După zece minute deja a început cu replici de agățat, mi-a propus să ieșim în oraș și mi-a trimis pupicei. Nu doar emoticoane. Efectiv m-a întrebat „pupicei?”. Și mă tot gândesc, fetelor chiar le plac chestiile astea? Chiar sunt eu atât de întoarsă pe dos la 360 de grade de nu suport genul ăsta de comportament?

Nu vreau să mă întrebi după ce am schimbat trei cuvinte dacă vreau să ies în oraș, vreau să știu dacă o să am ce vorbi cu tine, dacă o să mă simt confortabil în prezența ta. Nu vreau pupicei, de-abia îți știu  numele. Mi-ai spus că sunt dură. Prefer să cred rațională și rece. Da, sunt rece și sunt oameni care mă acceptă și așa.

Nu mai vreau o altă relație care să înceapă doar cu flirtat iar apoi să ajung să îl cunosc și să-mi dau seama că „băi, mie nu-mi place personalitatea tipului ăsta”. Nu mai vreau să ajung în situația în care să-mi dau seama că nu pot purta o conversație serioasă cu cineva, pentru că da, și glu glu glurile astea sunt dulci și drăguțe,dar nu o să o ținem toată viața numai așa.

Nu mai vreau jocuri d-astea prostești. Nu mă mai întreba dacă vreau să ies cu tine din prima conversație. Întreabă-mă ce culoare îmi place, întreabă-ma de ce. În pana mea, poți să mă întrebi și dacă cred în extratereștrii. Discuțiile astea m-ar face mult mai fericită decât replicile de agățat.
Vreau un prieten, nu un iubit. Din prietenie poți să faci iubire, invers, nu prea...

Știu că mai vorbești cu o colegă de facultate de a mea și cine știe cu mai câte. Lasă jocurile....sunt prea obosită pentru asta. Ție îți place să sari din floare în floare și să îți încerci norocul la polen, dar eu sunt un cactus și s-a putea să te înțepi. Sincer, nu prea am chef de tine, acum am pe altcineva în minte. Cineva care nu s-ar gândi la mine nici într-un milion de ani. Ce amuzantă este viața.

Nu știu ce vreau, am spus-o  de sute ori. Acum mă plâng că sunt singură, acum mă fac ghem precum un arici de câte ori încearcă cineva să vorbească cu mine. Și nu vreau să fiu agățată pe facebook, nu cred în chestiile astea, și îmi este și rușine... în poze nu mi se văd cicatricile de la cosuri, în poze nu mi se vede nasul care din profil poate fi văzut și de pe lună, nu se vede postura mea de cocoșatul de la Notre Dame și lista continuă. De aceea aș prefera pe cineva care m-a cunoscut face to face, cineva care nu a pornit deja cu ideea setată de a mă agăța și atât.


Și poate ești băiat bun, dar momentan... nu ești el.


duminică, 19 martie 2017

Închide ușa

Știu, am zis că nu mai scriu despre tine dar, să-mi bag picioarele, îmi era dor să o fac. După conversația eșuată de pe internet din noaptea revelionului am renunțat, așa credeam. Am renunțat vreo 4 luni până te-am văzut iar.

Te-am văzut de cum am intrat în sală, m-am gândit să mă așez lângă tine, apoi mi-am dat seama că m-aș arunca singură în groapă așa că m-am oprit fix cu un rând în fața ta. N-aveam în plan să te salut, nu voiam să mă bag iar în asta, știam ce o să urmeze în creierul meu. Și în timp ce aveam acest discurs cu mine m-ai bătut pe umăr și am știut, am știut cât de terminată sunt, cât timp o să pierd iar gândidu-mă la tine.

M-ai întrebat dacă sunt tristă. M-am întrebat dacă chiar știi să citești oamenii atât de bine sau e doar de la fața mea. Am mințit, am spus că sunt obosită. Mi-ai spus că tu ești mai fericit când ești obosit, iar eu mă întrebam dacă ești real. Parcă am găsit varianta umană a unei „Floarea Soarelui” și mai este și contagioasă. După câteva minute deja mă simțeam mult mai entuziasmată. Când a trebuit să ne oprim din vorbit mi-a părut rău. Ești singura persoană cu care chiar îmi doresc să vorbesc față în față. Nu știu de ce.

Când am plecat am rămas singură pe drum. M-am uitat la cer, m-am uitat la lună, mi-am dorit să cadă pe mine. Să cadă și să-mi zdrobească creierul până când neuronii mei ar înceta să se gândească la tine.

Nu te cunosc, nu știu mai nimic despre tine, dar vreau. Dar nu știu cum. Nu știu dacă ar trebui. De ce pare așa greșit? Parcă îmi e și frică, dar parcă și sper în același timp, parcă sper să descopăr ceva la tine care să mă facă să renunț definitiv.

Nu pot să înțeleg ce este cu mine, nu pot să îmi dau seama ce mă intrigă atât de mult la persoana ta. Realizez că nu este ca toare crushurile mele, destul de frecvente de altfel, dar nu-mi dau seama ce este. E ca și cum ai avea un cuvânt pe limbă dar nu știi să-l rostești și este foarte frustrant. De regulă mi se pune pata pe băieți pentru motive banale: este înalt, are ochi albaștri, are mașină, e bogat. Iar crushurile astea se duc la fel cum vin și apoi sunt înlocuite cu repulsie. Dar cu tine.....este un du-te vin-o continuu, timp de 2 ani. Când cred că îmi trece, când uit de tine, apari iar, și iar îmi stârnești interesul, iar mă faci curioasă. Curiozitatea asta mă râcăie atât de tare încât simt că am râie pe suflet.
Îmi dau seama că o să încep să uit iar de tine. Încep să realizez că în mai termini facultatea și poate nu o să te mai văd niciodată. Și mă doare în ultimul hal gândul că o să renunț la tine pentru totdeauna. Poate doar asta a fost să ne fie... până la urmă, tu ești un magnet care atrage oameni, iar eu sunt doar un zid pentru ei. Sunt doar un om, ce trece prin timp Sunt doar o altă persoană atrasă de firea ta veselă, și pe cât mă atrage, pe atât îmi dau seama cât de diferiți suntem.

Am scris asta pentru că te-am visat aseară. Am scis asta pentru că de o săptămână, de când te-am văzut, mă tot gândesc cum să încep o conversație cu tine pe facebook. Ți-am trimis un mesaj în seara asta.

Probabil o să fiu iar dezamăgită, așa că ....ieși din mintea mea și închide ușa.


Pe veci.