duminică, 19 martie 2017

Închide ușa

Știu, am zis că nu mai scriu despre tine dar, să-mi bag picioarele, îmi era dor să o fac. După conversația eșuată de pe internet din noaptea revelionului am renunțat, așa credeam. Am renunțat vreo 4 luni până te-am văzut iar.

Te-am văzut de cum am intrat în sală, m-am gândit să mă așez lângă tine, apoi mi-am dat seama că m-aș arunca singură în groapă așa că m-am oprit fix cu un rând în fața ta. N-aveam în plan să te salut, nu voiam să mă bag iar în asta, știam ce o să urmeze în creierul meu. Și în timp ce aveam acest discurs cu mine m-ai bătut pe umăr și am știut, am știut cât de terminată sunt, cât timp o să pierd iar gândidu-mă la tine.

M-ai întrebat dacă sunt tristă. M-am întrebat dacă chiar știi să citești oamenii atât de bine sau e doar de la fața mea. Am mințit, am spus că sunt obosită. Mi-ai spus că tu ești mai fericit când ești obosit, iar eu mă întrebam dacă ești real. Parcă am găsit varianta umană a unei „Floarea Soarelui” și mai este și contagioasă. După câteva minute deja mă simțeam mult mai entuziasmată. Când a trebuit să ne oprim din vorbit mi-a părut rău. Ești singura persoană cu care chiar îmi doresc să vorbesc față în față. Nu știu de ce.

Când am plecat am rămas singură pe drum. M-am uitat la cer, m-am uitat la lună, mi-am dorit să cadă pe mine. Să cadă și să-mi zdrobească creierul până când neuronii mei ar înceta să se gândească la tine.

Nu te cunosc, nu știu mai nimic despre tine, dar vreau. Dar nu știu cum. Nu știu dacă ar trebui. De ce pare așa greșit? Parcă îmi e și frică, dar parcă și sper în același timp, parcă sper să descopăr ceva la tine care să mă facă să renunț definitiv.

Nu pot să înțeleg ce este cu mine, nu pot să îmi dau seama ce mă intrigă atât de mult la persoana ta. Realizez că nu este ca toare crushurile mele, destul de frecvente de altfel, dar nu-mi dau seama ce este. E ca și cum ai avea un cuvânt pe limbă dar nu știi să-l rostești și este foarte frustrant. De regulă mi se pune pata pe băieți pentru motive banale: este înalt, are ochi albaștri, are mașină, e bogat. Iar crushurile astea se duc la fel cum vin și apoi sunt înlocuite cu repulsie. Dar cu tine.....este un du-te vin-o continuu, timp de 2 ani. Când cred că îmi trece, când uit de tine, apari iar, și iar îmi stârnești interesul, iar mă faci curioasă. Curiozitatea asta mă râcăie atât de tare încât simt că am râie pe suflet.
Îmi dau seama că o să încep să uit iar de tine. Încep să realizez că în mai termini facultatea și poate nu o să te mai văd niciodată. Și mă doare în ultimul hal gândul că o să renunț la tine pentru totdeauna. Poate doar asta a fost să ne fie... până la urmă, tu ești un magnet care atrage oameni, iar eu sunt doar un zid pentru ei. Sunt doar un om, ce trece prin timp Sunt doar o altă persoană atrasă de firea ta veselă, și pe cât mă atrage, pe atât îmi dau seama cât de diferiți suntem.

Am scris asta pentru că te-am visat aseară. Am scis asta pentru că de o săptămână, de când te-am văzut, mă tot gândesc cum să încep o conversație cu tine pe facebook. Ți-am trimis un mesaj în seara asta.

Probabil o să fiu iar dezamăgită, așa că ....ieși din mintea mea și închide ușa.


Pe veci.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu